Despre toate cate un pic

Ea este un ocean infinit de dragoste pura, care te cuprinde oriunde ai fi. Se lasa pe ea mereu ultima, ca sa fii tu prima, dar totodata rezista in sinea ei ca sa-ti poata fi intotdeauna alaturi. Da, o parte din ea a apus atunci cand tu i-ai aparut in viata, dar partea aceea tinea locul pentru tine, pentru ca tu sa il ocupi intrutotul. Ea stie sa prinda curaj din frica, fericire din tristete si speranta din resemnare. Poate sa transforme orice si poate sa te determine sa si crezi, chiar si atunci cand ea nu poate.   Fericirea ta este a ei, reusitele tale sunt inzecite in inima ei, iar daca cineva te raneste, parca doar cu forta instinctului de protectoare absoluta, determina tot universul sa te faca bine. Ea te-a invatat ca respectul de sine e baza respectului pentru ceilalti, ca daca nu esti intrebata, nu-ti dai cu pararea, ca unde nu-ti fierbe oala nu-ti bagi nasul si ca ceea ce cred altii despre tine nu e treaba ta. Ti-a spus ca orice doresti sa realizezi este posibil,

Exista nenumarate momente in viata cand te paste o singuratate asa taioasa, incat iti ia rasulfarea. Ce paradox inspaimantator, atatea miliarde de oameni pe planeta, si fiecare e de fapt singur, unitar, pustiit pe dinauntru! Familie, prieteni, cunoscuti, toti dispar la un moment dat din viata, si nu ma refer la decese, uneori fara sa iti dai seama, nici de ce, nici cand, nici cum. Nu va mai vedeti, nu va mai vorbiti, va ignorati ca mai apoi totul sa se transforme intr-o imagine fada. Cateodata, apare cate o persoana, ca o paranteza, ca o confirmare a regulii, tocmai prin abaterea de la ea, care pentru un moment te face sa vezi unilateralitatea sufleteasca asa cum e ea, concreta si inevitabila, dandu-i, parca, si un ton pozitiv.  Insa singuratatea e neutra, asta e greu de inteles. E greu de inteles in prima faza, dar odata acceptata, singuratatea se transforma in liniste, apoi in observatie si ulterior in invatatura. Inveti sa taci, sa nu mai judeci, sa tolerezi, sa n

Imi vine in minte un curs de managament de prin anul II de facultate. Profesor trecut de 60 de ani, cu un usor aer de atoatestiutor si cu pretentii de om superior (intelectual era prea banal). Ca la oricare alt curs, nu partea teoretica iti ramanea intiparita in minte, ci anumite idei extrase din monologul respectivului/ei. Ei bine, asta era un mare orator, nu ii tacea gura deloc in cele 75 de minute ale cursului. Astfel incat, desi nimeni nu il asculta cu atentie, intr-un moment anume a reusit sa ne trezeasca pe toti din somnul polifazic in care eram cufundati. Spre marea noastra uluire, faptul ca pe 26 decembrie si pe 2 ianuarie TOATA Europa era inapoi la serviciu, ne-a lasat literalmente cu gura cascata. "Mai copii, treziti-va odata la realitate, desprindeti-va de sistemul comunist, Craciunul si in special Anul Nou nu sunt motive sa amortiti in casa beti si cu burtile pline! Lumea nu se opreste in loc doar pentru ca romanul trebuie sa sarbatoreasca aceste zile cu mare fast! M

Umbla singur prin tot poligonul, intr-o autoutilitara. L-am zarit de departe, dupa cap l-am recunoscut. Parea Don Quijote, singur in peisaj, calare pe scaunul prea mic pentru statura lui impunatoare, dar fericit precum sunt copiii cand merg la scoala cu incaltari noi. Majoritatea barbatilor au alte motive de fericire: fotbal, femei, bautura, masini sau toate adunate. Dar nu si el. Pentru ca el nu e din majoritate. Nu e nici macar din minoritate. E dintr-o categorie aparte, special creata pentru el. Desigur, e insurat, are si copii, din acest punct de vedere, a intrat in sablon. Nevasta-sa e de gasca, nu a luat o vrajitoare, asa cum fac barbatii buni ca el. Caci daca e anapoda, nu inseamna ca nu e bun. Are si el defectele lui, dar cine a stat sa le numere? Si ce conteaza, din moment ce doar ciudateniile ies din tipar. Ce e special in a fi dracos, indecis, aiurit si cu ramasite de copil rebel? Cine nu e? Dar el e dus cu pluta in felul lui. E barbat bine, inalt, masculin, aratos, fru

Ma uit in jur la oamenii astia cu copii (si eu am unul), si observ cum o avalansa de articole, proiecte, strategii, programe, toate despre sisteme de invatamant, ne innabusa constant si in mod exponential. Ca e montessori, ca e free-style, free-lance, online, la particular, oriunde si oricum, expertii in educatie au gasit metode noi, originale, new age, spectaculoase, sau cum vreti sa le ziceti, toate menite sa scoata savantii din odraslele noastre. Nu ca as vrea sa fac un paralelism intre metodele clasice si cele actuale, nici macar nu sunt la curent cu cele din ziua de azi. Nu sunt nici experta si nici nu vreau sa realizez vreun studiu de caz. Vreau doar sa fac anumite observatii, deduse din propria-mi experienta si din ce am constatat la cei din jurul meu. Poate cuiva ii va fi de folos. Ei bine,  ideea este ca timpurile se schimba, dar sunt oarecum aceleasi. S-a schimbat, sau asa se vrea a crede, si atitudinea cadrelor didactice. Demult apuse sunt vremurile acelea in care s

Vreau sa te tin in brate, copil drag! Atat cat tu imi vei cere, atat am sa te tin. Ce daca te-ai facut mare, si spatele meu e incarcat si fizic si emotional? Ce daca sunt atatea pareri in univers, in contra iubirii pure de copil? Caci eu nu concep sa iti refuz nevoia de a te lipi de mine, cu capul tau mic si frumos pe umarul meu, cu manutele tale in jurul gatului si cu urechea in sufletul meu! Cum as putea sa te ignor doar pentru ca altii se cred experti intr-ale sistemului emotional, cand tocmai emotiile tale imi dau puteri? Daca ai stii cum adulmec imbrastisarile tale si cum imi vindeca ele ranile de pe suflet, poate m-ai strange mai tare in bratele tale minunate. Dar cred ca stii, cred ca imi simti inima inundata de bucurie de fiecare data cand ma lipesti de tine, cand imi spui mami sau cand te uiti in ochii mei cu privirea atat de sincera si pura! Cresti tot mai mare pe zi ce trece si observ cum corpul meu nu mai are puterea de alta data, insa oricat de mare te-ai face, bra